Promovăm abilitatea!



Descriere

KMG International / Rompetrol este deținută integral de compania națională de petrol și gaze a Kazakhstanului, KazMunayGas.

Cei peste 7.600 de angajați, prezenți în 12 țări, fac din Grupul Rompetrol una din cele mai puternice companii din România și un important jucator în regiunea Mării Negre și Mării Mediterane. Cu activități în fiecare sector din domeniul petrolului și al gazelor, Rompetrol deține operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, producție și servicii industriale.
În cadrul companiei, în perioada 2012 – 2014, printre cei 6000 de angajați din România, se numără 17 persoane cu dizabilități.

Toate persoanele cu dizabilități sunt angajate cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, cu excepția uneia singure. De asemenea, toate persoanele cu dizabilități angajate au certificate de încadrare în grade de handicap - deficiențe grave – 2 persoane și deficiențe accentuate – 15 persoane. Tipuri de afecțiuni, câteva exemple după cod diagnostic – I08 (boli multiple valvulare), G20 (tulburări extrapiramidale și ale motricității), E10 (boli endocrine și de metabolism), C18, C72, C78, D63 etc.

La Rompetrol, dintre persoanele cu dizabilități angajate, 6, deci mai mult de o treime, ocupă o funcție de management în companie.

În cadrul punctelor de lucru Rompetrol (clădiri birouri) au fost făcute toate diligențele pentru acomodarea nevoilor angajaților cu nevoie speciale. Sediile sunt accesibilizate, dispunând de rampe, lifturi și de toalete adaptate pentru persoanele cu dizabilități.

De-a lungul timpului, în companie s-a desfășurat un număr semnificativ de acțiuni și proiecte care au avut ca obiectiv să promoveze modalitățile de adaptare și accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități, pe parte de sănătate și securitate în muncă și HR – traininguri speciale, cursuri de prim-ajutor etc. Toți colegii cu dizabilități beneficiază la locul de muncă de oportunități și șanse egale, similare cu cele ale angajaților fără dizabilități, dar de atenție sporită din partea companiei astfel încât procesele de lucru să nu le afecteze starea de sănătate.

KMG International/ Rompetrol susține persoanele cu dizabilități și prin proiecte de tip CSR, un exemplu în acest sens – Ajută-i să iasă din lumea tăcerii (in 2013, pentru beneficiul copiilor cu autism din Piatra Neamț). Platforma de CSR a Grupului, Energia vine din suflet, cuprinde programe și proiecte din domeniile sănătate, protecția mediului, educație și cultură. La nivel național, doar prin programul Împreună pentru fiecare au fost dezvoltate 101 proiecte de mediu și sănătate, în intervalul 2009-2014, o parte dintre acestea pentru beneficiul direct al persoanelor cu dizabilități.
Valoarea investițiilor în proiecte de tip CSR în ultimii 6 ani depășește suma de 6 milioane USD.

Alte inscrieri la categoria ""