Promovăm abilitatea!



Descriere

Candidata din partea Asociaţiei „EU POT!” pentru ediția a V-a a Galei Persoanelor cu Dizabilități este Paula- Bianca Ioniţă de 15 ani, elevă în clasa a VIII- a la Şcoala „Matei Basarab” (nr. 13) din Târgovişte. Urmează cursurile unei şcoli cu program normal şi s- a integrat cu succes în colectivul de elevi.
În pofida faptului că este un copil cu nevoi speciale, prezentând diagnostice precum parapareză spastică, scolioză dorso-lombară şi picior valus bilateral operat, Bianca este o adolescentă tot timpul veselă şi optimistă, altruistă şi foarte sociabilă. Se caracterizează printr-o voinţă de fier şi o încredere de sine ieşită din comun. Tot ceea ce îşi propune să facă îi reuşeşte aproape de perfecţiune. Nu contează condiţia ei, de fapt nu contează faptul că alţi copii normali de aceiaşi vârstă sau apropiată cu ea întâmpină dificultăţi serioase în a duce la bun sfârşit o anumită activitate, ea este mereu dornică să încerce şi nu renunţă până nu reuşeşte.
Nu contează faptul că are nevoie de sprijin pentru a se deplasa, Bianca câştigă concurs după concurs la înot; nu are nicio importanţă că nu poate ieşi să se plimbe în timpul liber precum colegii ei, ea pictează şi scrie poezii; chiar dacă are puţini prieteni adevăraţi lângă ea, se oferă voluntar, ascultă şi stă alături de cei care au nevoie.
Puţini, foarte puţini adolescenţi din ţara noastră cunosc ce înseamnă să câştigi bani de pe urma muncii proprii; ea creează suveniruri, accesorii şi alte obiecte cu mâinile ei şi participă cu ele la târguri şi alte evenimente. Bianca este un model de auto- depăşire pentru cei din jur, este cel mai bun exemplu de perseverenţă şi dăruire. Nu cred că am greşi dacă am compara-o cu Superman, raportându-ne la cei din jur şi păstrând proporţiile, bineînţeles. Dar cea mai importantă calitate a Biancăi este că ea se exprimă prin ceea ce face şi premiile obţinute până în prezent vorbesc de la sine.

EVENIMENTE :
-participare deosebită la activitatea ,,ZIUA EUROPEI E ŞI ZIUA TA”,
data: 9 Mai 2014

-participare la concursul de creaţie literală ,,GANDUL PENTRU TINE”,
data : 02 Februarie 2013

-participare la proiectul ,,ORĂŞELUL COPIILOR-Târgovişte în miniature”,
data: 04 Aprilie 2013

-participare la concursul naţional de Evaluare în Educaţie la limba engleză
etapa :I
data : 17 Septembrie 2013

-participare la concursul de matematică ediţia a-xv-a
data : Semestrul II 2011-2012

-participare la concursul Naţional Media Kinder, ediţia II
data: 19 Februarie 2011

-participare la activitatea ,,COPILĂRIE FĂRĂ VIOLENŢĂ”,
data: Mai 2011

-participare la evenimentul organizat cu ocazia sărbătoririi ,,HOLOCAUSTULUI”,
data: Octombrie 2013

-participare la vernisajul ,,ICOANA DIN SUFLETUL COPILULUI”,
data: 7 Aprilie 2014
Link: http://www.gazetadambovitei.ro/cultura/icoana-din-sufletul-copilului-sau-lectia-data-de-niste-elevi-talentati-adultilor/

-participarea la vernisajul ,,PICTURĂ ÎN ULEI – PEISAJE”
Data: 1 iunie 2014

-participarea la vernisajul ,,PICTURA PE PIATRĂ ŞI EXPOZIŢIE FLORI”,
data: 1 Iunie 2013

-participarea la ,,ZILELE CETĂŢII TÂRGOVIŞTE ,,
zona: meşteşugarii populari

CONCURSURI DE NATATIE ADAPTATĂ:
-PLOIEŞTI -2012 (J.R.S.O.)
LOCUL III –medalie de bronz -50 m liber
LOCUL III-medalie de bronz- 25m liber

-TÂRGOVIŞTE- 14.11.2013(J.R.S.O.)
LOCUL II – medalie de argint 50m liber
LOCUL III-GIMNASTICĂ

-CRAIOVA- 6-9 IUNIE 2014 (J.N.S.O.)
LOCUL I – Atletism –săritura în lungime-MEDALIE DE AUR
LOCUL II – Inot 50m procedeu-MEDALIE DE ARGINT

-BUCUREŞTI-3 AUGUST 2014 (DOWN UP)
LOCUL II-25m liber-medalie de argint

Alte inscrieri la categoria ""